Acţiune a poliţiştilor, miercuri dimineaţa, în Bucureşti şi Ilfov

SocialNews

Douăsprezece permise de conducere au fost reţinute de poliţişti, miercuri dimineaţă, în urma unei acţiuni desfăşurate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române transmis AGERPRES, miercuri, poliţiştii de la rutieră din Bucureşti şi Ilfov, împreună cu poliţişti de ordine publică, de la acţiuni speciale, de la poliţia canină şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog, au desfăşurat o acţiune, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie cauzate de viteza excesivă şi conducere sub influenţa alcoolului sau drogurilor.

Astfel, arată sursa citată, au fost efectuate 119 testări cu dispozitive etilotest /alcooltest şi 21 cu aparate drugtest.

De asemenea, IGPR precizează că au fost constatate 4 infracţiuni (una de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/ l alcool pur în sânge, una de conducere sub influenţa unor substanţe psihoactive, una de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce şi una de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai sau a unui tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii).

„Poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere, dintre care 8 pentru conducere sub influenţa alcoolului sub limită pentru infracţiune, şi au retras 4 certificate de înmatriculare”, menţionează poliţiştii.

În cadrul acţiunii, poliţiştii, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog, au informat participanţii la trafic cu privire la noile modificări legislative în materie penală, şi anume în cazul conducătorului auto aflat sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive ori fără a deţine permis de conducere şi care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.



Sursa

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment
servere vps gazduire web servere dedicate