Breaking! Milionarul din Brașov care i-a șocat pe profesori a fost arestat

SocialNews

Trei persoane, printre care şi omul de afaceri braşovean Călin Donca, au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, prin decizie a Tribunalului Braşov, într-un dosar de infracţiuni financiare, inclusiv de înşelăciune prin crearea unei monede virtuale proprii, a anunţat, marţi conducerea Tribunalului Braşov, anunță Agerpres.

„A fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru cei trei inculpaţi, respectiv Călin Donca, Ileana Buzatu şi Iulia Elena Dobre. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare. Toţi au contestat măsura dispusă”, a precizat sursa citată.

Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, de către DIICOT, cei trei ar fi membri ai unei grupări infracţionale şi sunt cercetaţi pentru săvârşirea de infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.

Astfel, potrivit anchetatorilor, respectivele persoane ar fi înregistrat în contabilitatea unor societăţi operaţiuni fictive, cu consecinţa micşorării bazei de calcul a impozitului pe profit şi a măririi cuantumului TVA deductibilă, care a avut ca rezultat sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului consolidat al statului, cauzând un prejudiciu de 4.346.286 de lei.

De asemenea, prin documente care ar atesta operaţiuni fictive, liderul grupării ar fi transferat sau ar fi dispus transferarea a 8.337.746 de lei între societăţi aparţinând sau controlate de membrii grupării, dintre care una ar fi înregistrată în Emiratele Arabe Unite – Dubai, precum şi achiziţionarea unor bunuri de lux, în valoare de 340.000 USD, toate acestea fiind însuşite din patrimoniul societăţii, fapt care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare având consecinţe deosebit de grave.

  Rata şomajului a scăzut în luna iulie

Totodată, membrii grupării ar fi iniţiat un proiect în domeniul monedelor virtuale, deţinut şi controlat de către aceştia, creând propria monedă virtuală.

„Având în vedere interesul scăzut pentru aceasta, membrii grupării ar fi întreprins operaţiuni de manipulare a pieţei de capital, inducând, totodată, persoanele interesate în eroare, prin diseminarea în spaţiul public a unor informaţii nereale, potrivit cărora investiţia în această monedă virtuală poate genera câştiguri de 100 de ori mai mari, şi reuşind obţinerea unor sume importante de bani (aproximativ 700.000 USD)”, susţin procurorii de combatere a criminalităţii organizate.



Sursa

Recomandari:

Sfidare la adresa lui Putin? - Moscoviții au depus flori la mormântul lui Mihail Gorbaciov
Un marinar român a fost decapitat într-un port din China
Oamenii de știință sunt uimiți
De ce este esențial să alegem portaluri de jocuri online autorizate
Patriarhia Română a anunțat slujba de comemorare a eroilor Revoluției din decembrie 1989
George Simion a vorbit despre 'o boală mentală' într-un discurs politic pe tema identității de gen
Europarlamentarul Victor Negrescu solicită crearea unui mecanism european comun pentru transportul g...
Emmanuele și Brigitte Macron, într-o nouă biografie: "Am fost atrași unul de celălalt din prima zi, ...
Cătălin Predoiu n-a fost convins de raport: NU va face demiteri după accidentul din 2 Mai
Un profesor paralizat după un AVC suferit în timpul grevei, poate merge din nou
Se aprinde focul în Caucaz! Înalt responsabil ucrainean acuzat că pregătește o lovitură de stat în G...
În Parcul arheologic al orașului îngropat Pompeii va fi deschis în curând un snack bar antic!
Sfintii 40 de mucenici din Sevastia. Rugaciunea celor 40 de mucenici
Cel puțin un mort după explozia de la Crevedia: ministrul Sănătății, precizări de ultimă oră
PM Ciolacu, Ukrainian President Zelensky discuss 'Romania's continued efforts to support Ukraine'
ANM anunță căldură urmată de ploi și instabilitate până la sfârșitul săptămânii
Elon Musk a întrerupt accesul Ucrainei la Starlink pentru că se temea de un război nuclear
Ebru Bolat, vedeta Campionatului Național de Yachting de la Mamaia
'The Romanian Academy Library - a world of knowledge' exhibition opens at Romanian Academy's Theodor...
SUA ar putea trimite pentru prima dată rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune în Ucraina
Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment