BUCUREȘTI – Biserica Sfântul Anton

Biserica Sfântul Anton din București a fost construită în urmă cu mai bine de 500 de ani, susțin istoricii. A fost în acele timpuri, al patrulea lăcaș unde se rugau domnitorii Țării Românești. Este interesant faptul că, toate celelalte lăcașuri de rugăciune care au existat în jurul Curții Domnești, au dispărut.

Deși a trecut peste cutremure și multe incendii importante, a rezistat timpului într-un mod miraculos. Astăzi este considerată cea mai veche biserică din București.

În „Istoria Țării Românești” scrisă de Mihai Cantacuzino, se spune că Mircea cel Bătrân ar fi construit această biserică frumoasă. Gheorghe Șincai afirmă faptul că, pe peretele ctitorilor bisericii de la Curtea Veche se aflau zugrăviți trei prinți care aveau același nume, Mircea. Unul era Mircea Ciobanul, al doilea fiul său pe care îl chema tot Mircea. Cel de-al treilea era chipul lui Mircea cel Bătrân.

Cei care vor vizita biserica veche astăzi, mai pot vedea doar chipul lui Mircea Ciobanul și al lui Ștefan Cantacuzino.
Mircea Ciobanul a zidit biserica în a doua domnie, având hramul „Buna Vestire”. Istoricii și localcinii, însă, cunosc această biserică sub numele „Biserica Curtea Veche”. Pătrează forma originală și este cel mai vechi lăcaș de cult din capitala țării.

Biserica Sfântul Anton a fost construită pe locul unei alte biserici vechi din lemn. Aceasta are un plan trilobat și este o copie a mânăstirii Cozia. Lungimea este de 25 de metri și are 8 metri lătime la exterior. A folosit drept capelă pentru Curtea Domnească!!!

Pisania orginală a dispărut. S-a păstrat pisania pusă de catre Șerban Cantacuzino în anul 1715. Acesta a refăcut biserica și a adăugat cu această ocazie un foarte reușit chenar realizat în stil renascentist. Pictura veche nu s-a păstrat. Aceasta a fost realizată în timpul lui Petru cel Tânar. Una dintre cele mai importante restaurări datează încă din anul 1934.

În interiorul Curții Domnești a mai existat o biserică mică, care avea hramul Sfântului Antonie cel Mare. Cu ocazia incendiului din anul 1747, aceasta însă a ars. În această biserică a fost realizată ungerea cu mir a vechilor domnitori.

După arderea ei, biserica de piatră a primit și hramul Sfântul Anton.

„Sfântul Anton a fost un sfânt ortodox foarte puternic. Un pustnic egiptean. S-a convertit la schimnicie după vârsta de 25 de ani. S-a retras apoi în pustietate și a dus o viață de o asprime nemaipomenită. Este considerat în lumea religioasă, ca fiind părintele schimniciei și al călugăriei.” precizează scriitoarea Silvia Colfescu.