Campanie umanitară: „Calea spre credință”, un pelerinaj pe la mănăstiri dedicat persoanelor defavorizate și cu nevoi speciale

SocialNews

Un proiect umanitar dedicat persoanelor defavorizate și cu nevoi speciale!

În zilele de 22, 23 și 24 aprilie 20222, se va desfășura un pelerinaj la Mănăstirea Bistrița din Vâlcea (Sf. Grigorie), Mănăstirea Prislop din Hunedoara (Sf. Arsenie Boca) și la Catedrala Metropolitana din Iași (Sf. Parascheva).

“Campania umanitară este dedicată persoanelor defavorizate și cu nevoi speciale, inclusiv copiilor proveniți din medii vulnerabile. Bebeficiarii campaniei umanitare vor primi daruri (alimente, produse de igenă) în Săptămâna Luminată, în pelerinajul monahal la mănăstirile incluse în traseul spiritual, de asemenea vor beneficia de masă caldă, transport, asistență socială adecvată.

Campania este demarată de Direcția Generală de Asistență Socială din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale prin, Mihai Căldăraru, în calitate de jurnalist și director al asociației respective.

„Sperăm ca acestă campanie umanitară să dea naștere la noi rădăcini de bunătate între semeni, iar noi ne continuăm promisiunea de a ajuta, și anunțăm la început de an, a doua campanie umanitară realizată de Direcția Generală de Asistență Socială din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale ce va viza, la fel ca și până acum, grupuri sociale vulnerabile Aportul fiecăruia dintre voi ne-a făcut și ne va face mereu mai puternici și mai capabili să ducem mai departe raza de lumină și speranță ce este catalizatorul a tot ceea ce întreprindem!”a declarat Mihai Căldăraru.

„Astăzi m-am deplasat personal la familia Zidaru din Comuna Petrechioaia, sat. Maineasca județul ilfov cu ajutorul domnului Iisus Hristos! Le-am dus alimente, dulciuri și carne. Mulțumesc necondiționat echipei Carmangeria Ozana pentru produse, domnului Ionut Alexandru Anghel și domnului Mohamad Al Hussein. Vă rog frumos cât și respectuos dacă puteți veni în sprijinul meu pentru a ajuta acești copii defavorizați, care au nevoie de alimente, dulciuri, rechizite și multe haine. Haideți să fim alături de familia Ziadaru. Dumnezeu să vă dăruiască toată sănătatea din lume. Aștept cu nerăbdare un punct de vedere din partea domnului Primar Mihai Dobre, având în vedere ca, domnul Ziadaru Nicolae, a solicitat lemne de foc dar nu a fost ajutatpentru că, nu primăria nu dispune de buget. Vreau să-i mulțumesc necondiționat domnului Daniel Ionescu că m-a contactat și mi-a prezentat cazul. Dumnezeu să te ocrotească și multă sănătate”, spune  Mihai Căldăraru.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să luați legătura cu Mihai Căldăraru Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială România la numărul de telefon 0739.377.777.

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment
servere vps gazduire web servere dedicate