Consiliul angajaţilor Volkswagen cer mai multe informaţii privind măsurile de reducere a costurilor şi de eficientizare

SocialNews

Consiliul angajaţilor Volkswagen cer mai multe informaţii privind măsurile de reducere a costurilor şi de eficientizare

Consiliul angajaţilor Volkswagen cere mai multe informaţii privind măsurile de reducere a costurilor şi de eficientizare la principalul brand de automobile al grupului german, spunând că salariaţii au nevoie de mai multă transparenţă din partea conducerii în privinţa planurilor de viitor, transmite Reuters, conform Agerpres.

În iunie, grupul anunţa că brandul de automobile VW intenţionează să facă economii de 10 miliarde de euro şi să scadă costurile până în 2026 pentru a ajunge la obiectivul de a înregistra o rentabilitate a vânzărilor de 6,5%.

Programele vor fi dezvoltate şi adoptate până în octombrie, în urma consultărilor cu reprezentanţii angajaţilor, susţinea Volkswagen, dar până acum nu au fost stabilite alte obiective, în afară de rentabilitatea vânzărilor de 6,5%, a afirmat marţi şeful Consiliului angajaţilor, Daniela Cavallo.

Reprezentanţii angajaţilor au fost aleşi săptămâna trecută, rămânând puţin timp până la termenul limită din octombrie, susţine Cavallo, adăugând: „Cer Consiliului de Administraţie să prezinte obiective clare pentru toate fabricile şi entităţile din cadrul brandului”.

În iulie, grupul german a redus ţinta de vânzări şi a anunţat că programele de performanţă trebuie să înceapă să-şi arate rezultatele anul acesta, pentru a face faţă sporirii concurenţei.

Şeful brandului Volkswagen, Thomas Schaefer, le-a spus marţi angajaţilor că toate măsurile le vor fi prezentate în această toamnă, iar deja mulţi angajaţi au făcut sugestii utile.

Însă, în prezent, Volkswagen se confruntă cu o competiţie crescută din partea producătorului american Tesla şi a numeroşi producători chinezi de automobile electrice, precum şi cu reducerea cererii de vehicule electrice pe piaţa europeană, din cauza inflaţiei ridicate şi a diminuării subvenţiilor guvernamentale.

  Exploziile de la Crevedia: Trei pacienți sunt în continuare în stare critică

Vânzările Volkswagen, cel mai mare producător auto european, au crescut cu 12,8% în primul semestru din 2023, la 4,372 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2022, în urma majorării cererii de maşini electrice.



Sursa

Recomandari:

Romania este în finala Campionatului European de tenis de masă. Tricolorele au trecut de selecționat...
Comemorări în județul Alba pentru "Crăișorul Munților" Avram Iancu, la 151 de ani de la trecerea sa ...
Migranţi găsiţi la frontieră ascunşi în podeaua unei autoutilitare
Analogue Festival 2023 - Trei zile de concerte şi experienţe, între 25 şi 27 august, pe platoul Făge...
Incendiu uriaș lângă București: Pompierii intervin cu 13 autospeciale
Portarul unei echipe din prima ligă a fost suspendat pentru blasfemie
Principesa Sofia a României a vizitat Liceul `Gheorghe Asachi` din Chișinău
Klaus Iohannis îl spulberă pe primarul din Crevedia, după ce i-a vizitat pe pompierii arși (video)
Spectacol total în Giulești - Dinamo, călcată de 'trenul' Rapid
'Lovim unde-i doare mai tare'. În premieră, Garda de Mediu a confiscat deșeuri ilegale de pe o propr...
Iranul acuză Israelul de încercarea de a sabota industria rachetelor sale
Gareth Southgate, selecționerul Angliei, va denunța tratamentul batjocorit față de Maguire
Descinderi de amploare în Capitală și Ilfov: Mascații au săltat mai mulți proxeneți
Balcanii de Vest, pe un butoi cu pulbere - NATO a autorizat trimiterea de forţe suplimentare în Koso...
Acuză procurorii de show-ul cătușelor
Patru ambarcţiuni militare rapide ale Ucrainei au fost distruse
Simone Tempestini, lider în Raliul Iaşului după prima zi
Adela Popescu, poveste de iubire secretă. Radu Vâlcan a fost pus în faţa faptului împlinit
România instruiește personal esențial de pe frontul din Ucraina
Premierul britanic Rishi Sunak va numi un nou secretar al apărării

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment