Este bine pentru copiii noștri să îi lăsăm să își petreacă timpul ore în șir în fața televizorului sau în fața calculatorului?

Este adevărat, trăim într-o lume foarte modernă. Există avantaje dar și dezavantaje foarte mari. Dacă însă suntem atenți la sfaturile pe care ni le oferă persoanele competente, vom reuși să depășim cu succes și obstacolele de genul acesta!

Unul din pericolele reale care sunt prezente în această societate modernă, este reprezentat de apariția canalelor de televiziune pentru copii.

Psihologii avertizează astfel părinții interesați, că acest lucru a generat creșterea semnificativă a procentului de copii dependenți de televizor.

În foarte multe cazuri, încă de la vârste foarte mici, foarte mulți copii sunt lăsați să urmărească emisiuni la televizor timp îndelungat.

Putem spune că ne confruntăm cu o adevarată modă, inclusiv în a lăsa copiii să se uite la TV și în timp ce mănâncă.

“Se pot fixa mici reguli, prin care copilașii să știe exact cât timp este permisă vizionarea la TV și aceasta să nu fie asociată cu luarea mesei, spre exemplu. Încă din anul 2011, Academia Americană de Pediatrie a recomandat interzicerea televizorului pentru copii sub doi ani și restricționarea la maxim două ore pe zi pentru celelalte vârste, sperând astfel să reducă sedentarismul și obezitatea, două probleme stringente în ceea ce privește sănătatea copiilor. Copilașii trebuie să învețe prin joc, prin simulare neuro-senzorială, prin socializare cu copii de aceeași vârstă, și nu prin petrecerea timpului la televizor. Se știe că privitul la televizor este asociat cu probleme de comportament, agresivitate, deficit de atenție și lista efectelor secundare ar putea continua”

explică Delia Chira.

Specialiștii atrag atenția că, problemele legate de orele petrecute în exces în fața calculatorului sau în fața televizorului sunt frecvente inclusiv în mediul rural.

  TZATZIKI – REȚETA AUTENTICĂ GRECEASCĂ

Într-o astfel de situație, ei recomandă ca părinții să renunțe la mândria de a primi sfaturi de la alți oameni, în general. Nimeni nu a spus niciodată că este o problemă să nu cunoști un lucru. Problema reală și gravă apare atunci când nu vrem să aflăm ceva!!

Sursa – www.adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *