Fiul președintelui, judecat pentru spălare de bani / Scandalul amenință încheierea unui tratat de pace

SocialNews

Fiul președintelui din Columbia va fi judecat, fiind acuzat de îmbogățire ilicită și de spălare de bani. Președintele susține că nu a știut despre activitățile fiului, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

Nicolas Petro, fiul președintelui Columbia Gustavo Petro, va fi judecat într-un proces de îmbogățire ilicită și spălare de bani. Presupusele infracțiuni s-au produs în timp ce Nicolas Petro era politician în provincia Atlantico, a declarat procurorul general.

Petro a fost arestat în Barraquilla, capitala regiunii Atlantico, în iulie împreună cu fosta sa soție, Daysuris del Carmen Vasquez, care este vizată de acuzații similare.

În cadrul unei audieri din august, Petro a pledat nevinovat și a anunțat că va colabora cu procurorii, care îl acuză că a cumpărat proprietăți evaluate la 394.000 de dolari cu bani care nu proveneau din salariul său.

Acordul pe care Petro l-a negociat cu procurorii nu s-a încheiat deoarece anchetatorii nu au primit informații și dovezi despre implicarea altor persoane, potrivit procurorului general.

Conform acuzațiilor, Nicolas Petro a primit bani de la traficanții de droguri în schimbul includerii lor în planurile de pace ale președintelui.

Președintele a negat orice legătură cu activităților ilegale ale fiului său. Scandalul amenință să împiedice negocierile cu grupările armate din Columbia privind predarea armelor și încheierea unui tratat de pace.



Sursa

  Kurnia Adhi Sulistyawan este noul director al fabricii Philip Morris România din Otopeni
Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment