Florin Gherlea lansează “CU IUBIRE”

Amy

„CU IUBIRE” – este cea mai recentă piesă interpretată de Florin Gherlea lansatăîn data de 8 septembrie de Sfânta Maria.

Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie atât în biserica ortodoxă, cât și în cea catolică.

Această sărbătoare este prăznuită în Răsărit din secolul al V-lea, iar în Occident a fost introdusă în secolul al VII-lea, în timpul Papei Serghie I, generalizarea ei având loc însă mai târziu, în secolulal IX-lea. 

Pe 8 septembrie spunem „La mulți ani” celor care poartă numele Maria, Marian sau alte derivate.

foto: Remus Toderici

””Cu iubire” este o cântare bisericească pe care mi-am dorit de mult să o interpretez, și ce mă mai bucură este faptul că am reușit să o lansez în ziua în care este Sărbătorită Nașterea Maicii Domnului. Având în vedere că fiica noastră poartă și numele de“Maria”, este ocazia perfectă atât pentru ea cât și pentru toți cei care azi își serbează ziua de nume să le ofer în dar această piesă.”

Prin intermediul acestei piese Florin Gherlea ureazătuturor celor care azi își serbează ziua de nume un sincer si un călduros LA MULTI ANI! cu multe binecuvântări cerești și pământești alături de familie și de cei dragi. 

foto: Timea Pantea | ZOE PHOTO

Share this Article
Leave a comment
servere vps gazduire web servere dedicate