FOTO Maia Sandu se află într-o vizită neanunțată la Kiev. Discuții cu Volodimir Zelenski despre viitorul european

SocialNews

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită neanunțată în Ucraina. Șeful statului de peste Prut a anunțat într-o postare pe Twitter că se află deja la Kiev, unde a fost primită de omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Am ajuns în Kiev pentru a mă întâlni cu președintele Volodimir Zelenski și șeful Consiliului European, Charles Michel. Pe agenda noastră se află discuții cu privire la următorii pași în procesul de aderare a R. Moldova și Ucrainei la UE, creșterea securității regionale și susținerea continuă a UE pentru reformele și dezvoltarea statelor noastre” a scris Maia Sandu.

De asemenea, presa ucraineană relatează că Maia Sandu a participat, deja, la o ceremonie de comemorare cu ocazia celei de-a zecea aniversări de la izbucnirea revoltelor de pe Maidan.

Șeful statului moldovean a depus, alături de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și prima doamnă Olga Zelenska, candele în memoria celor care și-au dat viața în timpul Revoluției Demnității.

 



Sursa

  Apare o persoană sau o energie nouă
Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment