Guvernul a dat ‘undă verde’! MAI va opera aeronave fără pilot la bord pentru propriile misiuni şi pentru alte ministere

SocialNews

Guvernul a dat ‘undă verde’! MAI va opera aeronave fără pilot la bord pentru propriile misiuni şi pentru alte ministere

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, va opera sisteme de aeronave fără pilot la bord, prin misiuni de zbor, în scopul îndeplinirii atribuţiilor proprii, precum şi pentru sprijinirea ministerelor şi organelor centrale de specialitate subordonate Guvernului, în îndeplinirea atribuţiilor acestora, a decis Executivul în şedinţa de vineri printr-o ordonanţă de urgenţă.

„Instituţiile din arcul guvernamental au nevoie să utilizeze sisteme de aeronave fără pilot pentru a capta informaţii necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor proprii, dar costurile ridicate şi necesarul logistic complex pentru folosirea acestor sisteme au generat ideea desemnării unei singure entităţi administrative care să deservească toate instituţiile solicitante. Astfel, pentru atribuirea unei astfel de responsabilităţi în domeniul civil a fost desemnat MAI, prin Inspectoratul General de Aviaţie din componenţa sa, în considerarea rolului pe care-l are în prezent acest inspectorat general de a gestiona atât misiuni de ordine publică, cât şi de situaţii de urgenţă, inclusiv transport aerian în cadrul asistenţei medicale de urgenţă. Practic, se extinde competenţa de funcţionare a Inspectoratului General de Aviaţie cu o componentă de sprijin aerian cu aeronave fără pilot pentru ministere şi organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, ca acestea să poată colecta date şi informaţii specifice zonei lor de competenţă”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Actul normativ nu se aplică ministerelor şi organelor centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor în situaţia în care acestea operează sisteme de aeronave fără pilot la bord, în scopul captării de informaţii de interes, fără sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, precizează sursa citată.

„Fondurile necesare în vederea achiziţionării şi operării sistemelor de aeronave fără pilot la bord se vor realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor/instituţiilor beneficiare, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie, precum şi din fonduri externe nerambursabile, rambursabile sau alte surse legale de finanţare”, se spune în comunicat.

Ordonanţa instituie desfăşurarea unui program pilot de cooperare între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Afacerilor Interne în vederea iniţierii activităţilor de operaţionalizare a sistemelor de aeronave fără pilot la bord şi captării, receptării şi prelucrării unor informaţii de interes pentru îndeplinirea atribuţiilor proprii. Programul pilot se desfăşoară pe o perioadă de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a OUG, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade, conform comunicatului.



Sursa

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment
servere vps gazduire web servere dedicate