În urmă cu câteava zile, în timp ce-mi făceam tabieturile de dimineață, citind presa și savurând cafeaua, mi-a atras atenția un articol publicat de Robert Cazanciuc pe blogul său, articol intitulat Don Quijote și Justiția.
Dacă în articolul său Robert Cazanciuc ne vorbește despre neajunsurile justiției, despre inechitatea acesteia și incapacitatea aplicării umane a unei sentințe, „Cei chemați să aplice legea nu trebuie să fie îndrăgostiți de lege ca atare, scrisă de cele mai multe ori cu neajunsuri, ci de destinatarii ei, de oamenii obișnuiți, care așteaptă să li se facă dreptate de către cei conștienți de mesia lor divină în haină umană”.
În cele ce urmează, eu mă voi îndrepta spre a vorbi despre justiția socială, despre ce șanse mai are un om să supraviețuiască dacă Doamne ferește suferă un accident și ajunge să aibă un handicap (fie el și temporar).
Absolvent al Facultății de Psihologie, tânăr blajin cu idei mărețe și dorința de a-mi ajuta semenii, am îmbrățișat doctrina social- democrată, pentru că tot ceea ce ne înconjoară se referă la om și la individ. În ultimii cinci ani de zile am luat contact cu foarte mulți oameni. Toți cu probleme, pentru că problema este parte din noi și din viața noastră, aceasta ne putând fi negată sau trecută cu vederea.
În toți acești cinci ani de zile, am cunoscut oameni cu probleme și nevoi, unele mai mici, altele mai mari, unii cu handicap locomotor,ce mă rugau să-i ajut cu o rampă care să le faciliteze accesul în bloc. Am cunoscut oameni ce iși pierduseră locul de muncă, aveau copii și un șomaj de 375 de lei. Am mai cunoscut și oameni, dornici să aducă plus valoare comunității din care fac parte și care s-au lovit de uși închise.
În drumul meu spre ajutarea oamenilor, am ajuns la concluzia, că de cele mai multe ori nu legea este problema, ci modul in care aceasta este aplicată. O altă problemă este că legea, de cele mai multe ori, se face din birouri și nu din stradă, iar acest lucru o face să fie plină de neajunsuri, să nu fie echitabilă și uneori să fie incapabilă de a-și atinge scopul.
Avem legi făcute populist, pentru a da bine la public. Da, și aceasta este o motivație. Dar dacă aceasta este singura motivație, capitalul politic, de ce nu o facem după nevoia reală a cetățeanului? De ce nu o facem după o filosofie? De ce nu surprindem problema sau situația pe care legea trebuie să o reglementeze?
Răspunsul este unul simplu: de cele mai multe ori omul politic este rupt de cetățean, de viața socială a urbei și de nevoile omului. În lumea modernă am ajuns să avem, majoritar, un Parlament de Don Quijote ce se crede cavaler și noi cetățenii ne simțim ca în Kafka, frustrați și triști, uitând că noi am luat decizia ca ei să ajungă în Parlament și să ne decidă nouă viitorul.