Locul în care România a intrat în Al Doilea Război Mondial!

SocialNews

Gara din Piatra Neamț a fost finalizată la începutul secolului XX. Este vorba despre opera lui Carol Zani, un cunoscut antreprenor italian din acea perioadă. Este, fără doar și poate una dintre cele mai frumoase gări din România.

Peste timp, Gara CFR Piatra-Neamţ avea să devină punctul fierbinte al celui de-Al Doilea Război Mondial. Chiarde aici, generalul Ion Antonescu urma să transmită celebrul ordin
ca Armata să treacă Prutul.

Un alt moment important care a avut în prim-plan Gara CRF Piatra-Neamţ a fost atunci când celebrul cineast Francis Ford Coppola avea să filmeze aici, în anii 2005 – 2006,
mai multe scene din filmul „Tinereţe fără tinereţe”.

Muzeograful Renata Gabriela Buzău, de la Complexul Muzeal Naţional Neamţ a declarat pentru agenția Agerpres următorul lucru:

La începutul secolului al XX-lea, Gara Veche din Piatra-Neamţ (din cartierul cu acelaşi nume), construită în 1885, era total inadecvată, din punct de vedere arhitectural, ca amplasare, dar şi ca dimensiuni, statutului de reşedinţă de judeţ pe care îl avea oraşul.

Noua clădire a Gării din Piatra-Neamţ a fost opera antreprenorului italian Carol Zani, cel care a ridicat şi alte construcţii spectaculoase, precum Teatrul Tineretului sau actualul sediu al Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni.

Lucrările au fost finalizate în anul 1913, edificiul, în prezent monument istoric, fiind înălţat pe un amplasament mult mai potrivit, având dimensiuni mari şi remarcându-se printr-un stil naţional, a cărui compoziţie de tip piramidal reprezenta o noutate în peisajul gărilor din România.

Acest impozant imobil urban prezintă şi o anumită încărcătură istorică, dacă ne raportăm la momentul ce a marcat intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial. În urmă cu 80 de ani, în seara zilei de 21 iunie, generalul Ion Antonescu, alături de generalul Ioaniţiu şi mai mulţi ofiţeri ai Marelui Stat Major, a sosit la Piatra-Neamţ cu trenul special de comandament – ‘Patria’.

După miezul nopţii, generalul von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, s-a prezentat viitorului mareşal, care a convocat Marele Cartier General şi, în mijlocul vagonului, cu o cupă de şampanie în mână, a ţinut o alocuţiune: ‘Vă anunţ că astăzi a sosit ceasul pentru a şterge pata dezonoarei de pe fruntea ţării şi de pe stindardele Armatei. Peste puţin timp, în faptul acestei zile, Armata ţării va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul ţării aşa cum ne-a fost lăsat de la Basarabi...’.

În ciuda controverselor ce s-au ţesut în jurul mareşalului Ion Antonescu, acest eveniment, ce a avut loc în trenul ‘Patria’, staţionat în Gara din Piatra-Neamţ, a schimbat radical evoluţia istoriei ţării noastre”, a arătat Renata Gabriela Buzău.

Filmul „Tinerețe fără tinerețe” care l-a avut în rolul principal pe Tim Roth, a fost realizat după nuvela omonimă a lui Mircea Eliade. O parte din filmări au fost realizate de
Francisc Coppola aici, în perioada 2005-2006.

La 100 de ani de la darea în folosinţă, în 2013, Gara CFR din Piatra-Neamţ – declarată monument istoric şi turistic – a beneficiat de o renovare completă cu fonduri europene în
valoare de 25 milioane lei.

Sursa – www.stiripesurse.ro

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment
servere vps gazduire web servere dedicate