Mihai Căldăraru O ce bucurie mare la crestini e sarbatoare

SocialNews

Mihai Căldăraru, O ce bucurie mare la crestini e sarbatoare!

Mihai Căldăraru ne arată că succesul nu înseamnă să ai o afacere profitabilă. Impactul pe care îl lasă asupra oamenilor îi încălzește mai mult sufletul și îi creează bucurie supremă. Gravitează în jurul bunătății, a generozității și a respectului. A învățat să lupte și să se reinventeze ori de câte ori a fost nevoie, pentru că a avut în părinții săi un model de urmat.

Mihai Căldăraru este un tânăr din București, care astăzi are 36 de ani. Născut ultimul într-o familie cu mulți copii, nu a avut parte de copilărie precum ceilalți șase frați ai lui. Mai mult de jumătate din viață a petrecut-o prin orfelinate, unde a fost abandonat de părinți, imediat după naștere. La Revoluție, încă nu împlinise 1 an. Și-a regăsit familia abia după vârsta majoratului, însă a continuat să-și trăiască viața singur, pe cont propriu.

Prima slujbă a fost aceea de ajutor într-un restaurant, la spălat de vase. Bătăile luate în orfelinate l-au marcat pentru tot restul vieții. Supliciul îndurat pe toată perioada copilăriei i-a dat și un sens în anii ce au urmat, acela de a sări în ajutorul celor necăjiți, asa cum a fost și el. Din anul 2011 s-a dedicat celor nevoiași, după ce a „pus pe roate” o asociație nonprofit . „Ajutorarea celor nevoiaşi” este sloganul care îl ține în activitate și în ziua de astăzi.

Mihai Căldăreanu nu cere bani! Tot sprijinul cerut pentru cei nevoiași constă în alimente, haine, dulciuri și alte produse de strictă necesitate precum cele igienico-sanitare. Munca de ajutorare a celor nevoiași are și o răsplată pe măsură, spune Mihai! „Este vorba despre zâmbetul de pe fața lor!”

 

 

 

 

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment
servere vps gazduire web servere dedicate