Moarte misterioasă a Cameliei Tișe, fosta soție a președintelui CJ Cluj. Ce ipoteze iau în calcul anchetatorii

SocialNews

Anchetatorii analizează toate pistele în cazul morții fostei soții a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe. Femeia în vârstă de 47 de ani a fost găsită fără suflare în casă de menajera ei.

Potrivit primelor date, femeia ar fi murit în timpul nopții şi nu avea urme de violenţă pe corp, ceea îi face pe anchetatori să meargă pe ipoteza decesului din cauze medicale.

Mai mult decât atât, femeia nu a lăsat niciun bilet de adio și nici nu se plângea de probleme de sănătate.

Sunt așteptate, însă, concluziile legiștilor. Între timp, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Ajunși la locul sesizării, polițiștii, alături de un echipaj medical, au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind astfel demarate cercetări privind împrejurările în care a survenit decesul femeii”, a explicat Andreea Vişan, subinspector de poliţie.

Camelia şi Alin Tişe i-au avut ca naşi de nuntă pe Emil Boc şi soţia sa, iar în urmă cu şase ani cei doi au divorţat, procesul fiind unul foarte mediatizat.

Aveau împreună şi un copil, pe nume Cezar, asupra căruia aveau drepturi părinteşti egale.

După moartea femeii de 47 de ani, autorităţile au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.



Sursa

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment
servere vps gazduire web servere dedicate