ONU avertizează: Următoarea “pandemie” este aproape!

SocialNews

Este vorba despre declarațiile lui Mami Mizutori, reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru reducerea riscului de dezastre.

 „Seceta este pe punctul de a deveni următoarea pandemie şi nu există nici un vaccin care să o vindece. Cea mai mare parte a lumii va trăi cu stres hidric în următorii câţiva ani. Cererea va depăşi oferta în anumite perioade. Seceta este un factor major în degradarea terenurilor şi în scăderea randamentelor pentru culturile majore”.

Reprezentantul special al secretarului general al ONU a mai precizat faptul că:

„Oamenii trăiesc cu secetă de 5.000 de ani, dar ceea ce vedem acum este foarte diferit. Activităţile umane exacerbează seceta şi sporesc impactul, ameninţând cu deraierea progresului în ceea ce priveşte ridicarea oamenilor din sărăcie”

, a continuat aceasta, citat de Mediafax.

 Potrivit publicației The Guardian, seceta costă peste 6 miliarde de dolari pe an în SUA și aproximativ 9 miliarde de EURO în UE. Exista însă posibilitatea ca aceste sume să fie totuși, mult subestimate, luând în calcul și efectele sale sociale.

Roger Pulwarty, om de ştiinţă la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a SUA şi coautor al raportului, a precizat că

„Trebuie să avem o perspectivă modernizată asupra secetei”, a spus el. „Trebuie să ne uităm la modul de gestionare a resurselor precum râurile şi bazinele hidrografice mari”

, a adăugat acesta.

Creşterea populaţiei expune, de asemenea, mai multe persoane în multe regiuni la impactul secetei, se arată în raport.

S-a discutat foarte mult despre utilizarea ineficientă a resurselor de apă şi degradarea terenurilor în cadrul agriculturii intensive şi a practicilor agricole slabe ca jucând un rol important. Defrişările, utilizarea excesivă a îngrăşămintelor şi pesticidelor, supra-păşunatul şi supraextracţia apei pentru agricultură sunt, de asemenea, probleme majore, spune acesta.

  WhatsApp lucrează la interoperabilitatea cu alte aplicaţii

Temerile de apariție a unei iminente crize de apă la nivel global, au determinat-o pe Mizutori sa ceară guvernelor să ia măsuri pentru a ajuta la prevenirea secetei prin reformarea şi reglementarea modului în care apa este extrasă, stocată şi utilizată şi modul în care este gestionat terenul.

Ea a spus că sistemele de avertizare timpurie ar putea ajuta mult persoanele aflate în pericol şi că acum sunt disponibile tehnici avansate de prognozare a vremii.

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment