Rafila: Avem în fiecare an în România în jur de 25

SocialNews

Rafila: Avem în fiecare an în România în jur de 25 – 35 de cazuri de malarie, toate de import

În România se înregistrează anual între 25 şi 35 de cazuri de malarie, toate de „import”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a recomandat celor care călătoresc în zone tropicale şi ecuatoriale să consulte date de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, de la Direcţiile de sănătate publică, de la un medic epidemiolog, infecţionist sau de familie pentru a vedea ce este necesar pentru prevenirea bolilor care pot apărea în ţările vizitate.

Rafila a adăugat că în ţara noastră nu se transmite malaria

„Noi avem în fiecare an undeva în jur de 25 – 35 de cazuri de malarie să îi spunem de import, pentru că persoanele se infectează în afara României. În România nu se transmite malaria, dar consecinţele sunt serioase. În acest an, am avut deja nouă cazuri soldate cu două decese şi recomandarea este ca mai ales după întoarcerea dintr-o călătorie de acest gen, într-o ţară din regiunea tropicală sau ecuatorială, apariţia unei boli febrile indică prezentarea imediată la medicul de familie sau la cel de boli infecţioase pentru evaluarea situaţiei”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, malaria se manifestă cu febră înaltă, frisoane, simptome care pot „mima” o infecţie bacteriană sau virală.

„Este vorba despre un parazit, Plasmodium malariae, care produce o boală foarte greu de controlat dacă infestarea parazitară este mare. Atunci, în mod evident, prezentarea neîntârziată la medic odată cu apariţia primelor simptome de febră sau frison este indicată”, a transmis Alexandrul Rafila.

Ministrul a amintit că malaria este o infecţie parazitară care apare în urma înţepăturii ţânţarului anofel

„Se manifestă mai ales în zona tropicală şi, din păcate, încă nu avem disponibil un vaccin eficace împotriva malariei, probabil într-un viitor apropiat. Până atunci, pentru prevenirea acestei boli este indicat ca toţi cei care îşi fac vacanţele sau se deplasează în alte scopuri în ţări din regiunea tropicală să consulte informaţii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, de la nivelul Direcţiilor de sănătate publică, să consulte un medic epidemiolog, un medic infecţionist sau medicul de familie pentru a afla informaţii legate de recomandări pentru prevenirea bolilor care pot apărea în aceste ţări. În principal, este vorba despre două afecţiuni: este vorba despre malarie şi despre febra galbenă. Pentru febra galbenă există vaccin disponibil care este indicat să fie administrat o dată la zece ani”, a indicat Rafila.

Ministrul a completat că există medicaţie profilactică împotriva malariei, care se ia înainte de călătorie în zonele tropicale şi ecuatoriale, în timpul deplasării şi la întoarcere.

„Pentru malarie, în funcţie de zona în care te deplasezi, există medicaţie antimalarică, care este profilactică, adică se ia ca să nu apară boala, iar administrarea ei se face cu un anumit timp înainte de călătorie, în timpul călătoriei şi după încheierea călătoriei. Există mai multe tipuri de substanţe: Mefrokim, Doxiciclină, însă recomandarea privind administrarea trebuie făcută de către un medic specializat, un medic epidemiolog sau infecţionist. Şi medicul de familie poate să o facă dacă are experienţă în acest domeniu al medicinei de călătorie. Atunci când hotărâm să mergem în vacanţă într-o astfel de ţară este bine să ne informăm înainte”, a evidenţiat ministrul Sănătăţii.



Sursa

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment
servere vps gazduire web servere dedicate