România rămâne pe primul loc în calitate de partener comercial şi este în topul principalilor investitori

SocialNews

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi, a afirmat, marţi, la Bucureşti, că România rămâne pe primul loc ca partener comercial al Republicii Moldova şi a adăugat că ţara noastră este printre principalii investitori din ţara sa.

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi, a făcut, marţi, prima vizită în România de la preluarea mandatului, prilej cu care s-a întâlnit cu ministru român al Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

“Am avut astăzi discuţii substanţiale, care vizează dialogul nostru strategic, bilateral. Am parcurs punctual subiectele deosebit de numeroase de pe agenda bilaterală. Am apreciat cooperarea excelentă, susţinerea reciprocă de care beneficiem în cadrul organizaţiilor regionale şi internaţionale. Menţinem cu România o comunicare strânsă, intensă, într-un context geopolitic dificil, provocat de războiul injust al Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, război care ne afectează direct ambele state, dar şi întreaga regiune”, a declarat Mihai Popşoi, la finalul întâlnirii avute cu Luminiţa Odobescu.

El a amintit că Republica Moldova a beneficiat de asistenţă masivă din partea României pe calea integrării europene.

“Ultimii doi ani au fost pentru Republica Moldova o mare provocare, dar şi o oportunitate de a se transforma pozitiv pe calea integrării europene. În acest proces am beneficiat de asistenţă masivă din partea României în dezvoltarea, modernizarea şi rezilienţa statului nostru. Apreciem sprijinul solid, permanent, al diplomaţiei române, al Guvernului, al Parlamentului, al Preşedinţiei, inclusiv al europarlamentarilor, care ne-au ajutat să obţinem această decizie importantă a Consiliului European din 14 decembrie, pentru care ţin să vă mulţumesc în mod deosebit. Acum, în acest context, am fost asigurat încă o dată că România va continua să ne acorde sprijin prioritar, cuprinzător şi solid în proiectele care vizează consolidarea securităţii energetice, dezvoltarea infrastructurii, avansarea pe parcursul de integrare europeană, precum şi dezvoltarea capacităţilor instituţionale pentru implementarea eficientă a reformelor în Republica Moldova”, a transmis Mihai Popşoi.

El a adăugat că vor fi menţinute cât mai active contactele dintre cele două ţări.

“Vom menţine cât mai active contactele noastre bilaterale. Vom accelera ritmul, astfel încât să ne concentrăm pe organizarea şedinţei comune a guvernelor, pe o rundă de consultări politice la nivel MAE şi pe ediţia a V-a a reuniunii Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, creată datorită României, Franţei, Germaniei, şi inclusiv următoarea reuniune la nivel trilateral între Republica Moldova, România şi Ucraina”, a explicat ministrul de Externe al Republicii Moldova.

El s-a referit şi la o intensificare a cooperării economice bilaterale.

“Dorim să intensificăm cooperarea economică bilaterală şi planificăm organizarea următoarei reuniuni a Comisiei Interguvernamentale pentru colaborare economică. România rămâne pe primul loc în calitate de partener comercial al Republicii Moldova şi este în topul clasamentelor principalilor investitori în Republica Moldova. Volumul investiţiilor fiind în creştere, de altfel ca şi numărul întreprinderilor româneşti din Republica Moldova. Ţin să aduc mulţumiri în mod special în contextul acordului de 100 de milioane de euro şi dezvoltarea primei tranşe pentru proiecte de dezvoltare în Republica Moldova, dezvoltarea transportului şcolar în instituţiile de învăţământ, dar şi satul european, unde lucrările publice de infrastructură, destinată creşterii accesului la servicii mai bune de apă, canalizare, de care au beneficiat aproape 100.000 de cetăţeni din Republica Moldova”, a transmis Mihai Popşoi.

Ministrul de Externe al Republicii Moldova a reamintit şi de încheierea memorandumului pentru realizarea proiectelor de interconectare reţele de gaze naturale şi energie electrică.

“În plan energetic, în luna decembrie 2023, ţările noastre au semnat memorandumul de înţelegere privind realizarea proiectelor de interconectare de reţelele de gaze naturale şi energie electrică. Astfel vom atinge mai uşor obiectivele de a deveni integraţi în piaţa energetică europeană prin intermediul României. Ne bucură enorm de mult că progresele în domeniul dezvoltării infrastructurii rutiere şi în special a podurilor, patru poduri: Costeşti-Stânca, Liova-Bumbăta, Leca-Fălciu, Bărboieni-Răducăneni, urmează să efectuăm studii de fezabilitate, aşa încât, în cel mai scurt timp, să purcedem la construcţia acestor poduri care vor apropia şi vor cimenta relaţia dintre România şi Republica Moldova”, a afirmat ministrul de Externe al Republicii Moldova.

El a amintit şi de un proiect care va contribui la fluidizarea traficului la frontiera dintre cele două ţări.

“Aplicarea din data de 15 aprilie de către autorităţile de frontieră şi Vamale din Republica Moldova şi România, a controlului coordonat la punctele de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa, pe sensul de intrare în România, iarăşi este un element care contribuie la fluidizarea traficului şi la confortul cetăţenilor din ambele state. Am avut o discuţie în vederea avansării proiectelor de acorduri bilaterale şi am decis să promovăm în mod prioritar aceste direcţii’, a explicat Mihai Popşoi.

El a vorbit şi despre securitatea din regiune.

“Am analizat cu colega mea şi situaţia de securitate din regiune şi implicaţiile agresiunii ruse, războiului sângeros, injust împotriva Ucrainei. Curând înregistrăm 10 ani de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă. Astfel, continuăm să condamnăm ferm agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care reprezintă o violare gravă a dreptului internaţional şi a angajamentelor asumate de Federaţia Rusă. Victoria Ucrainei este indispensabilă pentru securitatea şi stabilitatea din regiunea Mării Negre. Susţinerea comunităţii internaţionale nu vine doar în sprijinul Ucrainei, ci în apărarea principiilor şi normelor ordinii internaţionale bazate pe lege. Am reiterat cu acest prilej sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a afirmat ministrul de Externe al Republicii Moldova.

Mihai Popşoi a mulţumit Guvernului României pentru bursele acordate studenţilor din Republica Moldova şi a adăugat că anul trecut 16 tineri din Republica Moldova au fost şefi de promoţie în facultăţile şi universităţile în care învaţă în România.



Sursa

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment
servere vps gazduire web servere dedicate