SANOFI va investi două miliarde de euro în următorii cinci ani pentru cercetarea și dezvoltarea ARN mesager

Laura
Medicine doctor team meeting and analysis. Diagnose checking brain testing result with modern virtual screen interface on laptop with stethoscope in hand, Medical technology network connection concept.

Compania farmaceutică franceză Sanofi, potrivit informațiilor AFP, va investi două miliarde de euro în următorii cinci ani pentru cercetarea și dezvoltarea tehnologiei ARN mesager. Reprezentanții companiei au anunțat astăzi, că vor fi alocate 400 de milioane de euro anual până în anul 2025, pentru crearea unor noi vaccinuri pe bază de ARN mesager. Surse oficiale susțin faptul că, investiția aceasta se va prelungi și după această perioadă.

Sanofi este un important lider mondial în domeniul vaccinurilor. Se va crea un centru de cercetare dedicat vaccinurilor de tip „ARNm” situat la Cambridge, Statele Unite și în Marcy-l’Étoile (aproape de Lyon), în sud-estul Franței. În aceste locuri, compania deja deține laboratoare, se precizează într-un comunicat al gigantului farmaceutic, publicat tot astăzi.

Acest centru va reuni 400 de salariați. Aceștia vor fi organizați în echipe dedicate cercetării, sectorului digital, chimiei și proceselor de fabricație. Cu această ocazie se vor crea și locuri noi de muncă.

Reprezentanții companiei doresc să dezvolte o nouă generație de vaccinuri. Se dorește ca cel puțin șase seruri să intre în studii clinice, până în anul 2025.

Pentru realizarea acestor lucruri, compania Sanofi va intensifica parteneriatul cu Translate Bio, o companie americană din domeniul biotehnologiei specializate în tehnologia ARN mesager. Colaborarea dintre cele două companii a început în anul 2018.

Este vorba despre vaccinuri de rutină pentru boli infecțioase. Nu vom înlocui vaccinurile noastre actuale, ci ne vom extinde portofoliul” a menționat Thomas Triomphe, vicepreședintele executiv și responsabil global al Sanofi Pasteur, relatează AFP.

 

  Carmen Brumă, rețetă de cheesecake. Este potrivit pentru orice dietă

Până în momentul de față, compania nu a precizat care sunt bolile infecțioase care vor fi vizate de cercetători.

Un alt vaccin anti-COVID-19 se află în primele stadii ale studiilor clinice. Acest vaccin utilizează tehnologia ARN mesager și a fost dezvoltat împreună cu compania Translate Bio.

Compania franceză Sanofi a anunțat recent și lansarea studiilor clinice în vederea unui vaccin antigripal pe bază de tehnologie ARN mesager.

Sursa – www.stiripesurse.ro

 

Share this Article
Leave a comment