SCREAM 5 (Horror/Thriller) 2022

SocialNews

Iubitorii de groază și suspans trebuie să se pregătească de premiera unuia dintre cele mai iubite filme ale istoriei cinematografice. A cincea parte a seriei Scream ne va încânta curând și ne va stăpâni setea de filme horror care se produceau pe vremuri.

Sunetul telefonului de la început de trailer ne teleportează în 2011, anul lansării filmului Scream 4, unde am rămas. După 11 ani de la ultima parte și 26 de ani de la lansarea primului film ce avea să deschidă o întreagă serie, ne putem bucura de o mai bună calitate a imaginii și sunetului.

Toată povestea este adaptată la starea curentă și ne încântă cu prezența actorului David Arquette care îl interpretează pe Ghostface încă din 1996 și până în prezent. David este, pe lângă actor, designer vestimentar, fost luptător profesionist, director și producător.

În cea de a cincea parte o vom vedea și pe Jenna Ortega în unul dintre rolurile principale. La vârsta de numai 19 ani, aceasta a jucat în peste 30 de filme, începând cu roluri secundare în seriale pentru copii. Încă din anul 2018 și-a făcut apariția în serialul YOU, continuând cu filme precum Yes Day și The Babysitter: Killer Queen.

Data lansării: ianuarie, 2022 (SUA).

  THE BATMAN (Action/Adventure) 2022
Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment