‘Țara e mai periculoasă ca niciodată!’

SocialNews

Iranul are suficient material nuclear pentru a-și construi prima armă nucleară într-o săptămână, transmite Institutul pentru Știință și Securitate Internațională din SUA, relatează Nexta.

Țara este capabilă să producă șase astfel de bombe într-o lună și 12 în cinci luni. Experții notează că „capacitatea de arme nucleare a Iranului este acum mai periculoasă ca niciodată, în timp ce relațiile sale cu Occidentul sunt la un nivel scăzut”.

Context

Iranul este vizat de sancţiuni economice dure impuse de către Statele Unite ale lui Donald Trump, care s-a retras unilateral în mai 2018 din Acordul de la Viena în dosarul nuclear iranian din 2015, care prevede o limitare a programului nuclear iranian.

Teheranul a început să se retragă din angajamentele pe care şi le-a asumat prin acord (JCPoA), iar apoi şi-a încetinit, în 2023, ritmul de producţie a uraniului îmbogăţit la nivelul de 60%, în urma unei reluări a unor negocieri informale cu Statele Unite. Însă şi-a accelerat din nou producţia în 2023.

Teheranul susţine mereu că activităţile sale nucleare sunt paşnice şi neagă că vrea să se doteze cu bomba atomică.

Iranul şi-a restrâns, însă, ”într-un mod fără precedent” cooperarea cu Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA), care este ca ”luată ostatică”, deplângea în ianuarie directorul general al AIEA Rafael Grossi.

Iranul anunţă lansarea construcţiei unui nou reactor nuclear de cercetare la Isfahan, după ce anunţă un proiect de construire a patru centrale nucleare în Strâmtoarea Ormuz

Autorităţile iraniene anunţă că au început lucrări de construcţie a unui nou reactor nuclear de cercetare, la Isfahan, în centrul Iranului, la câteva zile după ce au anunţat un proiect al unui complex de patru centrale nucleare la Sirik, în Strâmtoarea Ormuz, în sudul Iranului, relatează AFP, potrivit News.ro. ”Azi (luni) am început să rutnăm betonul fundaţiei reactorului de la instalaţia de la Isfahan”, a anunţat luni, citat de agenţia oficială iraniană de presă Irna, directorul Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA) Mohammad Eslami.

Centrul de Cercetare Nucleară de la Isfahan are trei reactoare. Noul reactor de cercetare – de 10 megawaţi – urmează să fie folosit ca sursă de neutroni la teste de combustibili şi materiale nucleare şi la producţia de radioizotopi industriali şi radiofarmacie, potrivit agenţiei Irna.

Joi, directorul OIEA a anunţat construirea unui complex de centrale nucleare la Sirik, în Strâmtoarea Ormuz, alcătuit din patru centrale cu o capacitate de producţie totală de 5.000 de megawaţi.

”Urmează să atingem o capacitate de producţie de 20.000 de megawaţi de energie nucleară în Iran” până în 2041, anunţa Mohammad Eslami în timpul unui turneu în regiune împreună cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi.

Doar cinci ţări din lume depăşesc această capacitate, şi anume Statele Unite, Franţa, China, Rusia şi Coreea de Sud.

Centralele de la Sirik ar urma să fie complet operaţionale până în 2031, potrivit Irna.

Iranul are în prezent o singură centrală nucleară operaţională la Bushehr, cu o capacitate de producţie de 3.000 de megawaţi.



Sursa

Share this Article
Follow:
Socialnews este site-ul dumneavoastră preferat de știri sociale, mondene, sănătate, fashion, turism și muzică. Vă oferim zilnic cele mai variate informații despre domenii cu adevărat importante!
Leave a comment
servere vps gazduire web servere dedicate